1. Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii care trăiesc ca străini, Ómprăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia,
  2. după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu s‚ngele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie Ónmulţite!
  3. Binecuv‚ntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după Óndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin Ónvierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie,
  4. şi la o moştenire nestricăcioasă, şi neÓntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată Ón ceruri pentru voi.
  5. Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru m‚ntuirea gata să fie descoperită Ón vremurile de apoi!
  6. Œn ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi Óntristaţi pentru puţină vreme, prin felurite Óncercări,
  7. pentru ca Óncercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă dec‚t aurul care piere şi care totuşi este Óncercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,
  8. pe care voi Œl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi Ón El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită,
  9. pentru că veţi dob‚ndi, ca sf‚rşit al credinţei voastre, m‚ntuirea sufletelor voastre.
  10. Proorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din m‚ntuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare.
  11. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce Ómprejurări avea Ón vedere Duhul lui Hristos, care era Ón ei, c‚nd vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.
  12. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei Ónşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sf‚nt trimis din cer şi Ón care chiar Óngerii doresc să privească.
  13. De aceea, Óncingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea Ón harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos.
  14. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi t‚r‚ţi Ón poftele, pe care le aveaţi altădată, c‚nd eraţi Ón neştiinţă.
  15. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sf‚nt, fiţi şi voi sfinţi Ón toată purtarea voastră.
  16. Căci este scris: ÑFiţi sfinţi, căci Eu sunt sf‚ntî.
  17. Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică Ón timpul pribegiei voastre;
  18. căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,
  19. ci cu s‚ngele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.
  20. El a fost cunoscut mai Ónainte de Óntemeierea lumii, şi a fost arătat la sf‚rşitul vremurilor pentru voi,
  21. care, prin El, sunteţi credincioşi Ón Dumnezeu, care L-a Ónviat din morţi, şi I-a dat slavă, pentru ca, credinţa şi nădejdea voastră să fie Ón Dumnezeu.
  22. Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima;
  23. fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o săm‚nţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuv‚ntul lui Dumnezeu, care este viu şi care răm‚ne Ón veac.
  24. Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos,
  25. dar Cuv‚ntul Domnului răm‚ne Ón veac. Şi acesta este Cuv‚ntul, care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.

Постоянная ссылка на эту страницу old.bibleonline.ru/bible/ron/46/01/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2024
Перейти на новую версию сайта.