Romani, capitol 4
- Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?
- Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu Ónaintea lui Dumnezeu.
- Căci ce zice Scriptura? ÑAvraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.î
- Œnsă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;
- pe c‚nd, celui ce nu lucrează, ci crede Ón Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, Ói este socotită ca neprihănire.
- Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, Ól socoteşte neprihănit.
- ÑFericeî, zice el, Ñde aceia ale căror fărădelegi sunt iertate, şi ale căror păcate sunt acoperite!
- Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul Ón seamă păcatul!î
- Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi Ómprejur sau şi pentru cei netăiaţi Ómprejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa Ñi-a fost socotită ca neprihănire.î
- Dar cum i-a fost socotită? După, sau Ónainte de tăierea lui Ómprejur? Nu c‚nd era tăiat Ómprejur, ci c‚nd era netăiat Ómprejur.
- Apoi a primit ca semn tăierea Ómprejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, c‚nd era netăiat Ómprejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi Ómprejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta;
- şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi Ómprejur, adică al acelora care, nu numai că sunt tăiaţi Ómprejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, c‚nd nu era tăiat Ómprejur.
- Œn adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă.
- Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică, şi făgăduinţa este nimicită;
- pentru că Legea aduce m‚nie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.
- De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată săm‚nţa lui Avraam: nu numai pentru săm‚nţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru săm‚nţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,
- după cum este scris: ÑTe-am r‚nduit să fii tatăl multor neamuri.î El, adică, este tatăl nostru Ónaintea lui Dumnezeu, Ón care a crezut, care Ónvie morţii, şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.
- Nădăjduind Ómpotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: ÑAşa va fi săm‚nţa ta.î
- Şi, fiindcă n-a fost slab Ón credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era Ómbătr‚nit, ñ avea aproape o sută de ani, ñ nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.
- El nu s-a Óndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, Óntărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,
- deplin Óncredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi Ómplinească.
- De aceea credinţa aceasta Ñi-a fost socotită ca neprihănire.î
- Dar nu numai pentru el este scris că Ñi-a fost socotită ca neprihănireî;
- ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem Ón Cel ce a Ónviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,
- care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a Ónviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.
|
Выбор перевода и языка
|