Proverbe, capitol 8
- Nu strigă Ónţelepciunea, şi nu-şi Ónalţă priceperea glasul?
- Ea se aşează sus pe Ónălţimi, afară pe drum, la răsp‚ntii,
- şi strigă l‚ngă porţi, la intrarea cetăţii, la intrarea porţilor:
- ÑOamenilor, către voi strig, şi spre fiii oamenilor se Óndreaptă glasul meu.
- Œnvăţaţi-vă minte, proştilor, şi Ónţelepţiţi-vă nebunilor!
- Ascultaţi, căci am lucruri mari de spus, şi buzele mi se deschid ca să Ónveţe pe alţii ce este drept.
- Căci gura mea vesteşte adevărul, şi buzele mele urăsc minciuna!
- Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat nici sucit Ón ele.
- Toate sunt lămurite pentru cel priceput, şi drepte pentru cei ce au găsit ştiinţa.
- Primiţi mai degrabă Ónvăţăturile mele dec‚t argintul, şi mai degrabă ştiinţa dec‚t aurul scump.
- Căci Ónţelepciunea preţuieşte mai mult dec‚t mărgăritarele, şi nici un lucru de preţ nu se poate asemui cu ea.
- Eu, Œnţelepciunea, am ca locuinţă mintea, şi pot născoci cele mai chibzuite planuri.
- Frica de Domnul este ur‚rea răului; trufia şi m‚ndria, purtarea rea şi guraÖ mincinoasă, iată ce urăsc eu.
- De la mine vine sfatul şi izb‚nda, eu sunt priceperea, a mea este puterea.
- Prin mine Ómpărăţesc Ómpăraţii şi dau voievozii porunci drepte.
- Prin mine c‚rmuiesc dregătorii, şi mai marii, toţi judecătorii păm‚ntului.
- Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc.
- Cu mine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea.
- Rodul meu este mai bun dec‚t aurul cel mai curat, şi venitul meu Óntrece argintul cel mai ales.
- Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii,
- ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc, şi să le umplu vistieriile.
- Domnul m-a făcut cea dint‚i dintre lucrările Lui, Ónaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.
- Eu am fost aşezată din veşnicie, Ónainte de orice Ónceput, Ónainte de a fi păm‚ntul.
- Am fost născută c‚nd Óncă nu erau ad‚ncuri, nici izvoare Óncărcate cu ape;
- am fost născută Ónainte de Óntărirea munţilor, Ónainte de a fi dealurile,
- c‚nd nu era Óncă nici păm‚ntul, nici c‚mpiile, nici cea dint‚i făr‚mă din pulberea lumii.
- C‚nd a Óntocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă; c‚nd a tras o zare pe faţa ad‚ncului,
- c‚nd a pironit norii sus, şi c‚nd au ţ‚şnit cu putere izvoarele ad‚ncului,
- c‚nd a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, c‚nd a pus temeliile păm‚ntului,
- eu eram meşterul Lui, la lucru l‚ngă el, şi Ón toate zilele eram desfătarea Lui, juc‚nd neÓncetat Ónaintea Lui,
- juc‚nd pe rotocolul păm‚ntului Său, şi găsindu-mi plăcerea Ón fiii oamenilor.
- Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, căci ferice de cei ce păzesc căile mele!
- Ascultaţi Ónvăţătura, ca să vă faceţi Ónţelepţi, şi nu lepădaţi sfatul meu.
- Ferice de omul care m-ascultă, care veghează zilnic la porţile mele, şi păzeşte pragul uşii mele.
- Căci cel ce mă găseşte, găseşte viaţa, şi capătă bunăvoinţa Domnului.
- Dar cel ce păcătuieşte Ómpotriva mea Óşi vatămă sufletul său; toţi cei ce mă urăsc pe mine, iubesc moartea.
|
Выбор перевода и языка
|