Ecleziast, capitol 7
- Mai mult face un nume bun dec‚t untdelemnul mirositor, şi ziua morţii dec‚t ziua naşterii.
- Mai bine să te duci Óntr-o casă de jale dec‚t să te duci Óntr-o casă de petrecere; căci acolo Óţi aduci aminte de sf‚rşitul oricărui om, şi cine trăieşte, Óşi pune la inimă lucrul acesta.
- Mai bună este Óntristarea dec‚t r‚sul; căci prin Óntristarea feţei inima se face mai bună.
- Inima Ónţelepţilor este Ón casa de jale, iar inima celor fără minte este Ón casa petrecerii.
- Mai bine să asculţi mustrarea Ónţeleptului dec‚t să asculţi la c‚ntecul celor fără minte.
- Căci r‚sul celor fără minte este ca p‚r‚itul spinilor sub căldare. Şi aceasta este o deşertăciune.
- Averea luată prin silă Ónnebuneşte pe cel Ónţelept, şi mita strică inima.
- Mai bun este sf‚rşitul unui lucru dec‚t Ónceputul lui; mai bine cel bun la suflet dec‚t cel Óng‚mfat.
- Nu te grăbi să te m‚nii Ón sufletul tău, căci m‚nia locuieşte Ón s‚nul nebunilor.
- Nu zice: ÑCum se face că zilele de mai Ónainte erau mai bune dec‚t acestea?î Căci nu din Ónţelepciune Óntrebi aşa.
- Œnţelepciunea preţuieşte c‚t o moştenire, şi chiar mai mult pentru cei ce văd soarele.
- Căci ocrotire dă şi Ónţelepciunea, ocrotire dă şi argintul; dar un folos mai mult al ştiinţei este că Ónţelepciunea ţine Ón viaţă pe cei ce o au.
- Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu: cine poate să Óndrepte ce a făcut El str‚mb?
- Œn ziua fericirii, fii fericit, şi Ón ziua nenorocirii, g‚ndeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.
- Tot felul de lucruri am văzut Ón zilele deşertăciunii mele. Este c‚te un om fără prihană, care piere Ón neprihănirea lui, şi este c‚te un nelegiuit, care o duce mult Ón răutatea lui.
- Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea Ónţelept: pentru ce să te pierzi singur?
- Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori Ónainte de vreme?
- Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n-o laşi din m‚nă; căci cine se teme de Dumnezeu, scapă din toate acestea.
- Œnţelepciunea face pe cel Ónţelept mai tare dec‚t zece viteji, care sunt Óntr-o cetate.
- Fiindcă pe păm‚nt nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.
- Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău!
- Căci ştie inima ta de c‚te ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii.
- Toate acestea le-am cercetat cu Ónţelepciune. Am zis: ÑMă voi Ónţelepţi.î Dar Ónţelepciunea a rămas departe de mine.
- Cu mult mai departe dec‚t era mai Ónainte, şi ce ad‚ncă! Cine o va putea găsi?
- M-am apucat şi am cercetat toate lucrurile, cu g‚nd să Ónţeleg, să ad‚ncesc, şi să caut Ónţelepciunea şi rostul lucrurilor, şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei.
- Şi am găsit că mai amară dec‚t moartea este femeia, a cărei inimă este o cursă şi un laţ, şi ale cărei m‚ini sunt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.
- Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercet‚nd lucrurile unul c‚te unul, ca să le pătrund rostul;
- iată ce-mi caută şi acum sufletul, şi n-am găsit. Din o mie am găsit un om: dar o femeie n-am găsit Ón toate acestea.
- Numai, iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii.
|
Выбор перевода и языка
|