Apocalipsa lui Ioan, capitol 14
- Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi Ómpreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.
- Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul, pe care l-am auzit, era ca al celor ce c‚ntă cu alăuta, şi c‚ntau din alăutele lor.
- C‚ntau o c‚ntare nouă Ónaintea scaunului de domnie, Ónaintea celor patru făpturi vii şi Ónaintea bătr‚nilor. Şi nimeni nu putea să Ónveţe c‚ntarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe păm‚nt.
- Ei nu s-au Óntinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dint‚i rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.
- Şi Ón gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină Ónaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
- Şi am văzut un alt Ónger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor păm‚ntului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi ori cărui norod.
- El zicea cu glas tare: ÑTemeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi Ónchinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi păm‚ntul, marea şi izvoarele apelor!î
- Apoi a urmat un alt Ónger, al doilea, şi a zis: ÑA căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul m‚niei curviei ei!î
- Apoi a urmat un alt Ónger, al treilea, şi a zis cu glas tare: ÑDacă se Ónchină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe m‚nă,
- va bea şi el din vinul m‚niei lui Dumnezeu, turnat neamestecat Ón paharul m‚niei Lui; şi va fi chinuit Ón foc şi Ón pucioasă, Ónaintea sfinţilor Óngeri şi Ónaintea Mielului.
- Şi fumul chinului lor se suie Ón sus Ón vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se Ónchină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!
- Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.
- Şi am auzit un glas din cer, care zicea: ÑScrie: Ferice de acum Óncolo de morţii, care mor Ón Domnul!î ñ ÑDaî, zice Duhul; Ñei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor Ói urmează!î
- Apoi m-am uitat, şi iată un nor alb; şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur; iar Ón m‚nă, o secere ascuţită.
- Şi un alt Ónger a ieşit din Templu, şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: ÑPune secera Ta şi seceră: pentru că a venit ceasul să seceri, şi secerişul păm‚ntului este copt.î
- Atunci Cel ce şedea pe nor, Şi-a aruncat secera pe păm‚nt. Şi păm‚ntul a fost secerat.
- Şi din Templul, care este Ón cer, a ieşit un alt Ónger, care avea şi el un cosor ascuţit.
- Şi un alt Ónger, care avea stăp‚nire asupra focului, a ieşit din altar, şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: ÑPune cosorul tău cel ascuţit, şi culege strugurii viei păm‚ntului, căci strugurii ei sunt copţi.î
- Şi Óngerul şi-a aruncat cosorul pe păm‚nt, a cules via păm‚ntului, şi a aruncat strugurii Ón teascul cel mare al m‚niei lui Dumnezeu.
- Şi teascul a fost călcat Ón picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit s‚nge, p‚nă la zăbalele cailor, pe o Óntindere de o mie şase sute de stadii.
|
Выбор перевода и языка
|