Apocalipsa lui Ioan, capitol 13
- Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridic‚ndu-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi Ómpărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă.
- Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăp‚nire mare.
- Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot păm‚ntul se mira după fiară.
- Şi au Ónceput să se Ónchine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au Ónceput să se Ónchine fiarei, zic‚nd: ÑCine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?î
- I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.
- Ea şi-a deschis gura, şi a Ónceput să rostească hule Ómpotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc Ón cer.
- I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăp‚nire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.
- Şi toţi locuitorii păm‚ntului i se vor Ónchina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la Óntemeierea lumii, Ón cartea vieţii Mielului, care a fost Ónjunghiat.
- Cine are urechi, să audă!
- Cine duce pe alţii Ón robie, va merge şi el Ón robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.
- Apoi am văzut ridic‚ndu-se din păm‚nt o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, şi vorbea ca un balaur.
- Ea lucra cu toată puterea fiarei dint‚i Ónaintea ei; şi făcea ca păm‚ntul şi locuitorii lui să se Ónchine fiarei dint‚i, a cărei rană de moarte fusese vindecată.
- Săv‚rşea semne mari, p‚nă acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe păm‚nt, Ón faţa oamenilor.
- Şi amăgea pe locuitorii păm‚ntului prin semnele, pe care i se dăduse să le facă Ón faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor păm‚ntului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia.
- I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omor‚ţi toţi cei ce nu se vor Ónchina icoanei fiarei.
- Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe m‚na dreaptă sau pe frunte,
- şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.
- Aici e Ónţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase.
|
Выбор перевода и языка
|