Luca, capitol 17
- Isus a zis ucenicilor Săi: ÑEste cu neputinţă să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de acela prin care vin!
- Ar fi mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de g‚t, şi să fie aruncat Ón mare, dec‚t să facă pe unul din aceşti micuţi să păcătuiască.
- Luaţi seama la voi Ónşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte Ómpotriva ta, mustră-l! Şi dacă-i pare rău, iartă-l!
- Şi chiar dacă păcătuieşte Ómpotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se Óntoarce la tine şi zice: ,Œmi pare rău!í ñ să-l ierţi.
- Apostolii au zis Domnului: ÑMăreşte-ne credinţa!î
- Şi Domnul a zis: ÑDacă aţi avea credinţă c‚t un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: ,Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te Ón mareí, şi v-ar asculta.
- Cine dintre voi, dacă are un rob, care ară sau paşte oile, Ói va zice, c‚nd vine de la c‚mp: ÑVino Óndată, şi şezi la masă?î
- Nu-i va zice mai degrabă: ÑGăteşte-mi să măn‚nc, Óncinge-te, şi slujeşte-mi p‚nă voi m‚nca şi voi bea eu; după aceea, vei m‚nca şi vei bea şi tu?î
- Va răm‚ne el Óndatorat faţă de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred.
- Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: ÑSuntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.î
- Isus mergea spre Ierusalim, şi a trecut printre Samaria şi Galilea.
- Pe c‚nd intra Óntr-un sat, L-au Ónt‚mpinat zece leproşi. Ei au stat departe,
- şi-au ridicat glasul, şi au zis: ÑIsuse, Œnvăţătorule, ai milă de noi!î
- C‚nd i-a văzut Isus, le-a zis: ÑDuceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor!î Şi pe c‚nd se duceau, au fost curăţiţi.
- Unul din ei, c‚nd s-a văzut vindecat, s-a Óntors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.
- S-a aruncat cu faţa la păm‚nt la picioarele lui Isus, şi I-a mulţumit. Era Samaritean.
- Isus a luat cuv‚ntul, şi a zis: ÑOare n-au fost curăţiţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă, unde sunt?
- Nu s-a găsit dec‚t străinul acesta să se Óntoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu?î
- Apoi i-a zis: ÑScoală-te şi pleacă; credinţa ta te-a m‚ntuit.î
- Fariseii au Óntrebat pe Isus c‚nd va veni Œmpărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: ÑŒmpărăţia lui Dumnezeu nu vine Ón aşa fel ca să izbească privirile.
- Nu se va zice: ,Uite-o aicií, sau: ,Uite-o acolo!í Căci iată că Œmpărăţia lui Dumnezeu este Ónăuntrul vostru.î
- Şi a zis ucenicilor: ÑVor veni zile c‚nd veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului omului, şi n-o veţi vedea.
- Vi se va zice: ,Iată-L aici, iată-L acolo!í Să nu vă duceţi, nici să nu-i urmaţi.
- Căci, cum iese fulgerul şi luminează de la o margine a cerului p‚nă la cealaltă, aşa va fi şi Fiul omului Ón ziua Sa.
- Dar mai Ónt‚i trebuie să sufere multe, şi să fie lepădat de neamul acesta.
- Ce s-a Ónt‚mplat Ón zilele lui Noe, se va Ónt‚mpla la fel şi Ón zilele Fiului omului:
- m‚ncau, beau, se Ónsurau şi se măritau p‚nă Ón ziua c‚nd a intrat Noe Ón corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi.
- Ce s-a Ónt‚mplat Ón zilele lui Lot, se va Ónt‚mpla aidoma: oamenii m‚ncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau;
- dar, Ón ziua c‚nd a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi.
- Tot aşa va fi şi Ón ziua c‚nd Se va arăta Fiul omului.
- Œn ziua aceea, cine va fi pe acoperişul casei, şi Óşi va avea vasele Ón casă, să nu se pogoare să le ia; şi cine va fi pe c‚mp, de asemenea, să nu se mai Óntoarcă.
- Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot.
- Oricine va căuta să-şi scape viaţa, o va pierde; şi oricine o va pierde, o va găsi.
- Vă spun că, Ón noaptea aceea, doi inşi vor fi Ón acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat;
- două femei vor măcina Ómpreună: una va fi luată, şi alta va fi lăsată.
- Doi bărbaţi vor fi la c‚mp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.î
- Ucenicii L-au Óntrebat: ÑUnde, Doamne?î Iar El a răspuns: ÑUnde va fi trupul acolo se vor str‚nge vulturii.î
|
Выбор перевода и языка
|