Isaia, capitol 17
- Prorocie Ómpotriva Damascului: ÑIată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dăr‚mături;
- cetăţile Aroerului sunt părăsite, sunt date spre păşune turmelor, care se culcă nestingherite acolo.
- S-a isprăvit cu cetăţuia lui Efraim, şi s-a sf‚rşit cu Ómpărăţia Damascului; dar rămăşiţa Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul oştirilor.
- ,Œn ziua aceea, slava lui Iacov va fi slăbită, şi grăsimea cărnii lui va pieri.
- Se va Ónt‚mpla ca atunci c‚nd str‚nge secerătorul gr‚ul, şi braţul lui taie spicele; da, ca la str‚nsul spicelor Ón valea Refaim;
- vor mai răm‚ne doar c‚teva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline, pe v‚rful crengilor, patru sau cinci, Ón ramurile cu roade, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.î
- Œn ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său, şi ochii i se vor Óntoarce spre Sf‚ntul lui Israel;
- nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea m‚inilor lui, şi nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astartei şi la st‚lpii Ónchinaţi soarelui.
- Œn ziua aceea, cetăţile lui Óntărite vor fi ca dăr‚măturile din pădure şi de pe v‚rful muntelui, părăsite odinioară Ónaintea copiilor lui Israel: va fi o pustie!
- Căci ai uitat pe Dumnezeul m‚ntuirii tale, şi nu ţi-ai adus aminte de St‚nca scăpării tale. De aceea ţi-ai sădit răsaduri plăcute, şi ai sădit butuci străini.
- C‚nd i-ai sădit, i-ai Ónconjurat cu un gard, şi Ón cur‚nd i-ai văzut Ónflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai Ón clipa veseliei: şi durerea este fără leac.
- Vai! ce vuiet de popoare multe, care urlă cum urlă marea! Ce zarvă de neamuri, care mugesc cum mugesc nişte ape puternice.
- Neamurile mugesc cum mugesc apele mariÖ Dar c‚nd le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munţi la suflarea v‚ntului, ca ţăr‚na luată de v‚rtej.
- Pe Ónserate, vine o prăpădenie neaşteptată, şi p‚nă dimineaţa, nu mai sunt! Iată partea celor ce ne jupoaie, şi soarta celor ce ne jefuiesc.
|
Выбор перевода и языка
|