Iov, capitol 24
- Pentru ce nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată, şi de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?
- Sunt unii care mută hotarele, fură turmele, şi le pasc;
- iau măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei;
- Ómbr‚ncesc din drum pe cei lipsiţi, silesc pe toţi nenorociţii din ţară să se ascundă.
- Şi aceştia, ca măgarii sălbatici din pustie, ies dimineaţa la lucru să caute hrană, şi Ón pustie trebuie să caute p‚inea pentru copiii lor.
- Taie nutreţul care a mai rămas pe c‚mp, culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor Ón via celui nelegiuit.
- Œi apucă noaptea Ón umezeală, fără Ómbrăcăminte, fără Ónvelitoare Ómpotriva frigului.
- Œi pătrunde ploaia munţilor, şi, neav‚nd alt adăpost, se ghemuiesc l‚ngă st‚nci.
- Aceia smulg pe orfan de la ţ‚ţă, iau zălog tot ce are săracul.
- Şi săracii umblă goi de tot, fără Ómbrăcăminte, str‚ng snopii şi-s flăm‚nzi;
- Ón grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul, şi le este sete;
- Ón cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigăÖ Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!
- Alţii sunt vrăjmaşi ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei.
- Ucigaşul se scoală Ón revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură.
- Ochiul preacurvarului p‚ndeşte amurgul: ,Nimeni nu mă va vedeaí, zice el, şi Óşi pune o maramă pe faţă.
- Noaptea sparg casele, ziua stau Ónchişi; se tem de lumină.
- Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii, şi c‚nd o văd, simt toate spaimele morţii.
- Dar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor, pe păm‚nt n-are dec‚t o parte blestemată, şi niciodată n-apucă pe drumul celor vii!
- Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa Ónghite locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.
- P‚ntecele mamei Ól uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-şi mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfăr‚mat ca un copac,
- el, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii, el care nu face nici un bine văduvei!Ö
- Şi totuşi, Dumnezeu prin puterea Lui lungeşte zilele celor silnici, şi iată-i Ón picioare c‚nd nu mai trăgeau nădejde de viaţă;
- El le dă linişte şi Óncredere, are privirile Óndreptate spre căile lor.
- S-au ridicat; şi Óntr-o clipă nu mai sunt, cad, mor ca toţi oamenii, sunt tăiaţi ca spicele coapte.
- Nu este aşa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?î
|
Выбор перевода и языка
|