 Iov, capitol 17
- Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă morm‚ntul.
- Sunt Ónconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.
- Pune-Te singur zălog pentru mine Ónaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?
- Căci le-ai Óncuiat inima Ón faţa priceperii. De aceea nici nu-i vei lăsa să biruie.
- Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.
- M-a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care-l scuipi Ón faţă!
- Ochiul mi se Óntunecă de durere; toate mădularele mele sunt ca o umbră.
- Oamenii fără prihană sunt Ónmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală Ómpotriva celui nelegiuit.
- Cel fără prihană răm‚ne totuşi tare pe calea lui, cel cu m‚inile curate se Óntăreşte tot mai mult.
- Dar voi toţi, Óntoarceţi-vă, veniţi iarăşi cu cuv‚ntările voastre, şi vă voi arăta că Óntre voi nici unul nu e Ónţelept.
- Ce! mi s-au dus zilele, mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu at‚ta iubire Ón inima meaÖ
- Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, c‚nd Óntunericul a şi venit!
- C‚nd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, c‚nd Ón Óntuneric Ómi voi Ónălţa culcuşul;
- c‚nd strig gropii: ,Tu eşti tatăl meu!í Şi viermilor: ,Voi sunteţi mama şi sora mea!í
- Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?
- Ea se va pogorÓ cu mine la porţile locuinţei morţilor, c‚nd vom merge Ómpreună. să ne odihnim Ón ţăr‚nă.î
|
Выбор перевода и языка
|
Biblia