Numeri, capitol 14
- Toată adunarea a ridicat glasul şi a Ónceput să ţipe. Şi poporul a pl‚ns Ón noaptea aceea.
- Toţi copiii lui Israel au c‚rtit Ómpotriva lui Moise şi Aaron, şi toată adunarea le-a zis: ÑDe ce n-om fi murit noi Ón ţara Egiptului, sau de ce n-om fi murit Ón pustia aceasta?
- Pentru ce ne duce Domnul Ón ţara aceasta, Ón care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne Óntoarcem Ón Egipt?î
- Şi au zis unul altuia: ÑSă ne alegem o căpetenie, şi să ne Óntoarcem Ón Egipt.î
- Moise şi Aaron au căzut cu faţa la păm‚nt, Ón faţa Óntregii adunări a copiilor lui Israel care era str‚nsă laolaltă.
- Şi, dintre cei ce iscodiseră ţara, Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, şi-au rupt hainele,
- şi au vorbit astfel Óntregii adunări a copiilor lui Israel: ÑŢara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim, este o ţară foarte bună, minunată.
- Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce Ón ţara aceasta, şi ne-o va da: este o ţară Ón care curge lapte şi miere.
- Numai, nu vă răzvrătiţi Ómpotriva Domnului, şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci Ói vom m‚nca. Ei nu mai au nici un sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!î
- Toată adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre, c‚nd slava Domnului s-a arătat peste cortul Ónt‚lnirii, Ónaintea tuturor copiilor lui Israel.
- Şi Domnul a zis lui Moise: ÑP‚nă c‚nd Mă va nesocoti poporul acesta? P‚nă c‚nd nu va crede el Ón Mine, cu toate minunile pe care le fac Ón mijlocul lui?
- De aceea, Ól voi lovi cu ciumă, şi-l voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mai mare şi mai puternic dec‚t el.î
- Moise a zis Domnului: ÑEgiptenii vor auzi lucrul acesta, ei, din mijlocul cărora ai scos pe poporul acesta prin puterea Ta.
- Şi vor spune locuitorilor ţării aceleia. Ei ştiau că Tu, Domnul, eşti Ón mijlocul poporului acestuia; că Te arătai Ón chip văzut, Tu, Domnul; că norul Tău stă peste el; că Tu mergi Ónaintea lui ziua Óntr-un st‚lp de nor, şi noaptea Óntr-un st‚lp de foc.
- Dacă omori pe poporul acesta ca pe un singur om, neamurile, care au auzit vorbindu-se de Tine, vor zice:
- ,Domnul n-avea putere să ducă pe poporul acesta Ón ţara pe care jurase că i-o va da: de aceea l-a omor‚t Ón pustie!í
- Acum, să se arate puterea Domnului Ón mărimea ei, cum ai spus c‚nd ai zis:
- ,Domnul este Óncet la m‚nie şi bogat Ón bunătate, iartă fărădelegea şi răzvrătirea; dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor Ón copii p‚nă la al treilea şi la al patrulea neam.
- Iartă dar fărădelegea poporului acestuia, după mărimea Óndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt p‚nă aici.î
- Şi Domnul a spus: ÑIert cum ai cerut.
- Dar c‚t este de adevărat că Eu sunt viu şi că slava Domnului va umple tot păm‚ntul,
- at‚t este de adevărat că toţi cei ce au văzut cu ochii lor slava Mea, şi minunile pe care le-am făcut Ón Egipt şi Ón pustie, şi totuşi M-au ispitit de zece ori acum, şi n-au ascultat glasul Meu,
- toţi aceia nu vor vedea ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da, şi anume, toţi cei ce M-au nesocotit, n-o vor vedea.
- Iar pentru că robul Meu Caleb a fost Ónsufleţit de un alt duh, şi a urmat Ón totul calea Mea, Ól voi face să intre Ón ţara Ón care s-a dus, şi urmaşii lui o vor stăp‚ni.
- Amaleciţii şi Canaaniţii locuiesc valea aceasta: deci m‚ine, Óntoarceţi-vă, şi plecaţi Ón pustie, pe calea care duce spre Marea Roşie.î
- Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis:
- ÑP‚nă c‚nd voi lăsa această rea adunare să c‚rtească Ómpotriva Mea? Am auzit c‚rtirile copiilor lui Israel, care c‚rteau Ómpotriva Mea.
- Spune-le: ,Pe viaţa Mea!í zice Domnul, ,că vă voi face Óntocmai cum aţi vorbit Ón auzul urechilor Mele.
- Trupurile voastre moarte vor cădea Ón pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut, număr‚ndu-vă de la v‚rsta de douăzeci de ani Ón sus, şi care aţi c‚rtit Ómpotriva Mea,
- nu veţi intra Ón ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.
- Pe copilaşii voştri Ónsă, despre care aţi zis că vor fi de jaf, Ói voi face să intre Ón ea, ca să cunoască ţara pe care aţi nesocotit-o voi.
- Iar c‚t despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea Ón pustie.
- Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani Ón pustie, şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, p‚nă ce toate trupurile voastre moarte vor cădea Ón pustie.
- După cum Ón patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre; adică un an de fiecare zi: şi veţi şti atunci ce Ónseamnă să-Mi trag Eu m‚na de la voi.
- Eu, Domnul, am vorbit! Œn adevăr, aşa voi face acestei rele adunări, care s-a unit Ómpotriva Mea; vor fi nimiciţi Ón pustia aceasta şi Ón ea vor muri.î
- Bărbaţii pe care Ói trimisese Moise să iscodească ţara, şi care, la Óntoarcerea lor, făcuseră ca toată adunarea să c‚rtească Ómpotriva lui, Ónnegrind ţara;
- oamenii aceştia, care Ónnegriseră ţara, au murit acolo Ónaintea Domnului, loviţi de o moarte năpraznică.
- Numai Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, au rămas cu viaţă dintre oamenii aceia care se duseseră să iscodească ţara.
- Moise a spus aceste lucruri tuturor copiilor lui Israel; şi poporul a fost Óntr-o mare jale.
- S-au sculat dis-de-dimineaţă a doua zi, şi s-au suit pe v‚rful muntelui, zic‚nd: ÑIată-ne! suntem gata să ne suim Ón locul de care a vorbit Domnul, căci am păcătuit.î
- Moise a zis: ÑPentru ce călcaţi porunca Domnului? Nu veţi izbuti.
- Nu vă suiţi, căci Domnul nu este Ón mijlocul vostru! Nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.
- Căci Amaleciţii şi Canaaniţii sunt Ónaintea voastră, şi veţi cădea ucişi de sabie; odată ce v-aţi abătut de la Domnul, Domnul nu va fi cu voi.î
- Ei s-au Óndărătnicit şi s-au suit pe v‚rful muntelui; dar chivotul legăm‚ntului şi Moise n-au ieşit din mijlocul taberei.
- Atunci s-au pogor‚t Amaleciţii şi Canaaniţii, care locuiau pe muntele acela, i-au bătut, şi i-au tăiat Ón bucăţi p‚nă la Horma.
|
Выбор перевода и языка
|