1. După aceea, David a Óntrebat pe Domnul: ÑSă mă sui Ón vreuna din cetăţile lui Iuda?î Domnul i-a răspuns: ÑSuie-teî. David a zis: ÑUnde să mă sui?î Şi Domnul a răspuns: ÑLa Hebronî.
  2. David s-a suit acolo, cu cele două neveste ale sale: Ahinoam din Izreel, şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.
  3. David a luat cu el şi pe oamenii care erau la el, pe fiecare cu casa lui; şi au locuit Ón cetăţile Hebronului.
  4. Bărbaţii lui Iuda au venit, şi au uns acolo pe David ca Ómpărat peste casa lui Iuda. Au dat de ştire lui David că oamenii din Iabesul Galaadului au Óngropat pe Saul.
  5. David a trimis nişte soli oamenilor din Iabesul Galaadului, să le spună: ÑBinecuv‚ntaţi să fiţi de Domnul, fiindcă aţi arătat astfel bunăvoinţă faţă de Saul, stăp‚nul vostru, şi l-aţi Óngropat!
  6. Şi acum, Domnul să vă arate bunătate şi credincioşie! Vă voi face şi eu bine, pentru că v-aţi purtat astfel.
  7. Să vi se Óntărească m‚inile, şi fiţi viteji; căci stăp‚nul vostru Saul a murit, şi pe mine m-a uns casa lui Iuda Ómpărat peste eaî.
  8. Œnsă Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui Saul, a luat pe Iş-Boşet, fiul lui Saul, şi l-a trecut la Mahanaim.
  9. L-a pus Ómpărat peste Galaad, peste Gheşuriţi, peste Izreel, peste Efraim, peste Beniamin, peste tot Israelul.
  10. Iş-Boşet, fiul lui Saul, era Ón v‚rstă de patruzeci de ani, c‚nd s-a făcut Ómpărat al lui Israel, şi a domnit doi ani. Numai casa lui Iuda a rămas lipită de David.
  11. Timpul c‚t a domnit David la Hebron peste casa lui Iuda a fost de şapte ani şi şase luni.
  12. Abner, fiul lui Ner, şi oamenii lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, au ieşit din Mahanaim ca să meargă asupra Gabaonului.
  13. Ioab, fiul Ţeruiei, şi oamenii lui David, au pornit şi ei. S-au Ónt‚lnit la iazul din Gabaon, şi s-au oprit unii dincoace de iaz, şi ceilalţi dincolo.
  14. Abner a zis lui Ioab: ÑSă se scoale tinerii aceştia, şi să se bată Ónaintea noastră!î Ioab a răspuns: ÑSă se scoale!î
  15. S-au sculat şi au Ónaintat Ón acelaşi număr, doisprezece din Beniamin, pentru Iş-Boşet, fiul lui Saul; şi doisprezece inşi ai lui David.
  16. Fiecare, apuc‚nd pe potrivnicul lui de cap, i-a Ómpl‚ntat sabia Ón coastă, şi au căzut toţi deodată. Şi locul acela de l‚ngă Gabaon, s-a numit Helcat-Haţurim (Locul Săbiilor).
  17. Œn ziua aceea a fost o luptă foarte aprigă, Ón care Abner şi bărbaţii lui Israel au fost bătuţi de oamenii lui David.
  18. Acolo se aflau cei trei fii ai Ţeruiei: Ioab, Abişai şi Asael. Asael era iute de picioare, ca o căprioară de c‚mp:
  19. el a urmărit pe Abner, fără să se abată la dreapta sau la st‚nga.
  20. Abner s-a uitat Ónapoi, şi a zis: ÑTu eşti Asael?î Şi el a răspuns: ÑEuî.
  21. Abner i-a zis: ÑAbate-te la dreapta sau la st‚nga, pune m‚na pe unul din tinerii aceştia, şi ia-i armele.î Dar Asael n-a vrut să se abată dinapoia lui.
  22. Abner a zis iarăşi lui Asael: ÑAbate-te dinapoia mea; pentru ce să te lovesc şi să te tr‚ntesc la păm‚nt? Cum voi ridica apoi faţa Ónaintea fratelui tău Ioab?î
  23. Şi Asael n-a vrut să se abată. Atunci Abner l-a lovit Ón p‚ntece cu capătul de jos al suliţei, şi suliţa a ieşit pe dinapoi. A căzut şi a murit pe loc. Toţi cei ce ajungeau Ón locul unde căzuse Asael mort, se opreau,
  24. Ioab şi Abişai au urmărit pe Abner. Şi la asfinţitul soarelui, au ajuns la coasta Ama, care este Ón dreptul Ghiahului, pe drumul care duce Ón pustia Gabaonului.
  25. Fiii lui Beniamin s-au adunat Ón urma lui Abner, au făcut o ceată, şi s-au oprit pe v‚rful unui deal.
  26. Abner a chemat pe Ioab, şi a zis: ÑOare mereu are să sf‚şie sabia? Nu ştii că la sf‚rşit va fi amar? P‚nă c‚nd vei pregeta să spui poporului să nu mai urmărească pe fraţii lui?î
  27. Ioab a răspuns: ÑViu este Dumnezeu că, dacă n-ai fi vorbit, poporul n-ar fi Óncetat p‚nă m‚ine dimineaţă să urmărească pe fraţii lui.î
  28. Şi Ioab a sunat din tr‚mbiţă, şi tot poporul s-a oprit; n-au mai urmărit pe Israel şi nici nu s-au mai bătut.
  29. Abner şi oamenii lui au mers toată noaptea Ón c‚mpie; au trecut Iordanul, au străbătut Ón Óntregime Bitronul, şi au ajuns la Mahanaim.
  30. Ioab s-a Óntors de la urmărirea lui Abner, şi a adunat tot poporul: lipseau nouăsprezece inşi din oamenii lui David şi Asael.
  31. Dar oamenii lui David omor‚seră trei sute şaizeci de inşi din bărbaţii lui Beniamin şi ai lui Abner.
  32. Au luat pe Asael, şi l-au Óngropat Ón morm‚ntul tatălui său la Betleem. Ioab şi oamenii lui au mers toată noaptea, şi li s-au revărsat zorile Ón Hebron.

Постоянная ссылка на эту страницу old.bibleonline.ru/bible/ron/10/02/.

Выбор перевода и языка



© Библия Онлайн, 2003-2024
Перейти на новую версию сайта.