2 Regi, capitol 14
- Œn al doilea an al lui Ioas, fiul lui Ioahaz, Ómpăratul lui Israel, a Ónceput să domnească Amaţia, fiul lui Ioas, Ómpăratul lui Iuda.
- Avea douăzeci şi cinci de ani c‚nd s-a făcut Ómpărat, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ioadan, din Ierusalim.
- El a făcut ce este plăcut Ónaintea Domnului, totuşi, nu ca tatăl său David; ci a lucrat Ón totul cum lucrase tatăl său Ioas.
- Numai că Ónălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tăm‚ie pe Ónălţimi.
- C‚nd s-a Óntărit Ómpărăţia Ón m‚inile lui, a lovit pe slujitorii săi care uciseseră pe tatăl său Ómpăratul.
- Dar n-a omor‚t pe fiii ucigaşilor, căci aşa este scris Ón cartea legii lui Moise, unde Domnul dă următoarea poruncă: ÑSă nu se omoare părinţii pentru copii, şi să nu se omoare copiii pentru părinţi; ci fiecare să fie omor‚t pentru păcatul lui.î
- A bătut zece mii de Edomiţi Ón Valea Sării. Şi, Ón tot timpul războiului, a luat Sela, şi a numit-o Iocteel, nume pe care l-a păstrat p‚nă Ón ziua de azi.
- Atunci Amaţia a trimis nişte soli la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, Ómpăratul lui Israel, să-i spună: ÑVino, să ne vedem faţa!î
- Şi Ioas, Ómpăratul lui Israel, a trimis să spună lui Amaţia, Ómpăratul lui Iuda: ÑSpinul din Liban a trimis să spună cedrului din Liban: ÑDă pe fiica ta de nevastă fiului meu!î Şi fiarele sălbatice din Liban au trecut şi au călcat spinul Ón picioare.
- Ai bătut pe Edomiţi, şi a Ónceput să ţi se Ónalţe inima. Bucură-te mai bine de slava ta, şi stai acasă. Pentru ce să st‚rneşti un rău, care ar aduce căderea ta şi a lui Iuda?î
- Dar Amaţia nu l-a ascultat. Şi Ioas, Ómpăratul lui Israel, s-a suit; şi şi-au văzut faţa, el şi Amaţia, Ómpăratul lui Iuda, la Bet-Şemeşul lui Iuda.
- Iuda a fost bătut de Israel, şi a fugit fiecare Ón cortul său.
- Ioas, Ómpăratul lui Israel, a prins la Bet-Şemeş, pe Amaţia, Ómpăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ahazia. Apoi a venit la Ierusalim, şi a făcut o spărtură de patru sute de coţi Ón zidul Ierusalimului, de la poarta lui Efraim p‚nă la poarta unghiului.
- A luat tot aurul şi argintul şi toate vasele care se aflau Ón Casa Domnului şi Ón vistieriile casei Ómpăratului; a luat şi ostatici, şi s-a Óntors Ón Samaria.
- Celelalte fapte ale lui Ioas, ce a făcut el, isprăvile lui, şi războiul pe care l-a avut cu Amaţia, Ómpăratul lui Iuda, nu sunt scrise oare Ón cartea Cronicilor Ómpăraţilor lui Israel?
- Ioas a adormit cu părinţii săi, şi a fost Óngropat la Samaria, cu Ómpăraţii lui Israel. Şi, Ón locul lui, a domnit fiul său Ieroboam.
- Amaţia fiul lui Ioas, Ómpăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, Ómpăratul lui Israel.
- Celelalte fapte ale lui Amaţia, nu sunt scrise oare Ón cartea Cronicilor Ómpăraţilor lui Iuda?
- Œmpotriva lui s-a făcut o uneltire la Ierusalim. El a fugit la Lachis, dar l-au urmărit şi la Lachis, unde l-au omor‚t.
- L-au dus pe cai, şi a fost Óngropat la Ierusalim cu părinţii săi, Ón cetatea lui David.
- Şi tot poporul lui Iuda a luat pe Azaria, Ón v‚rstă de şaisprezece ani, şi l-a pus Ómpărat Ón locul tatălui său Amaţia.
- Azaria a zidit iarăşi Elatul, şi l-a adus din nou sub stăp‚nirea lui Iuda, după ce a adormit Ómpăratul cu părinţii săi.
- Œn al cincisprezecelea an al lui Amaţia, fiul lui Ioas, Ómpăratul lui Iuda, a Ónceput să domnească la Samaria, Ieroboam, fiul lui Ioas, Ómpăratul lui Israel. A domnit patruzeci şi unu de ani.
- El a făcut ce este rău Ónaintea Domnului; nu s-a abătut de la nici unul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
- A luat Ónapoi hotarele lui Israel, de la intrarea Hamatului p‚nă la marea c‚mpiei, după cuv‚ntul pe care-l rostise Domnul, Dumnezeul lui Israel, prin robul Său Iona, proorocul, fiul lui Amitai, din Gat-Hefer.
- Căci Domnul a văzut că necazul lui Israel ajunsese prea mare, a văzut şi str‚mtorarea Ón care se aflau şi robii şi oamenii slobozi, fără să fie cineva care să vină Ón ajutorul lui Israel.
- Domnul nu hotăr‚se să şteargă numele lui Israel, de sub ceruri, şi i-a izbăvit prin Ieroboam, fiul lui Ioas.
- Celelalte fapte ale lui Ieroboam, tot ce a făcut el, isprăvile lui la război, şi cum a adus iarăşi sub stăp‚nirea lui Israel Damascul şi Hamatul, care fuseseră ale lui Iuda, nu sunt scrise oare toate acestea Ón cartea Cronicilor Ómpăraţilor lui Israel?
- Ieroboam a adormit cu părinţii săi, cu Ómpăraţii lui Israel. Şi, Ón locul lui, a domnit fiul său Zaharia.
|
Выбор перевода и языка
|